M-am gandit...

Eram aproape adormita cand mi-a venit o imagine in minte si de aici s-a derulat o intreaga poveste. Noul fic se numeste : Seduction, Games and Love-ingredients for my favourite Wine.

Rezumat: "Ce se intampla cand un proiect petru facultate duce la o intreaga rapire? Ian Somerhalder victima, Anastasia infractoarea. Dar ce se intampla daca rolurile sunt inversate? O intreaga poveste despre joc, dragoste si o arta cunoscuta de intregi secole-cea a seductiei."

O gasiti AICI

Nota: O sa aiba scene +18.

Chapitre III-Vulnérabilité pure( Vulnerabilitate pura)

« Sourires, de mauvais œil, regarde perverse ou inclusif sympathique. Tout en un homme, mais jamais au bon moment. Alors il est temps de le jouer sur tes doigts.»(Zambete, deochi, privire perversa sau chiar simpatica. Toate intr-un singur barbat, dar niciodata la momentul potrivit. Atunci e timpul sa-l joci pe degete.)
Am savurat o baie relaxanta, cum numai Léa stia sa pregateasca. Mi-am luat halatul peste corset. Tot ce imi doream era sa am cateva momente de liniste pentru a ma putea odihni. Am trimis-o in cele din urma in camera ei pentru a ramane singura. Am deschis larg usile de la balcon. Doream sa simt acea briza cum inunda incaperea. Am lasat perdelele sa fluture in acea bataie lina si m-am asezat pe impresionantul baldachin.
Am inchis ochii, iar prima imagine care mi-a venit in minte a fost cea a Regelui. Acea pereche de ochi care m-ar fi facut scrum, daca privirile ar putea arde. Impunator, delicat, poate chiar tandru, dar in acelasi timp mandru si stapan pe sine, Louis(caci imi permiteam sa ii spun asa in gandurile mele) ma fascina. Dar cum nu aveam destula incredere in mine, ca de obicei, in materie de frumusete m-am resemnat.
Cred ca incepusem sa visez, caci nu ma vedeam decat batand din picior in fata hotului, cerandu-i ce-mi furase. Acea dorinta ma facea sa-mi imaginez ceea ce asteptam sa recuperez.
Dintr-o data m-am trezit, speriata. Ma durea capul de parca nu m-as fi odihnit deloc. Dupa vreme mi-am dat seama ca nu atipisem mai mult de o jumatate de ora. Am inceput sa ma plimb prin camera. Nu mai suportam insomnia. Ma simteam slabita si lipsita de vlaga.
Am iesit pe balconul destul de mare fata de cele cu care eram obisnuita. Priveam toate acele domnite pline de viata, care ba alergau prin gradini, ba beau ceaiul. Toate pareau atat de fericite. Simteam ca nici aer nu mai aveam, desi briza era constanta. Simteam oarecum invidie pe voiosia cu care erau inzestrate.
Atunci am zarit-o pe Danielle, care deja se imprietenise cu cateva dintre ele. Dupa cum o cunosteam sigur incerca sa castige teren, afland cat mai multe despre fiecare. Un lucru cu care era inzestrata era viclenia si abilitatea de a juca murdar. Doar maman isi pusese toate sperantele in ea. Stiam ca o prefera, dar asta nu ma deranja. Semanam mult mai mult cu papa, pe care de altfel il apreciam cu sinceritate.
Am intrat in camera, oftand cu nervozitate. Aveam nevoie de energie, dar nicio modalitate de a o procura. M-am fatait, aranjandu-mi rochia si bijuteriile pentru acea seara. Fiecare eram prezentate regelui. Mi-as fi dorit ca acea prima intalnire sa nu se fi intamplat deja. Regretam oarecum ca nu fusese asa cum ma asteptasem.
Se intunecase, iar eu aveam nevoie de Léa sa ma ajute sa ma imbrac. In momentul in care am dat sa deschid usa, m-am speriat, caci se afla chiar in fata mea.
-Dumnezeule, vrei sa ma omori ? am intrebat putin exagerat.
-Imi cer scuze, stapana.
-Hai te rog, ajuta-ma. Am spus de aceasta data mai calm.
-Servitorii aproape au terminat de aranjat totul pentru aceasta cina festiva, stapana.
-Mhh...Danielle, Claire sunt gata ?
-Aproape.
-Trage mai tare de fire !am strigat ca sa o sperii. Trebuia sa arat cat mai bine.Aproape ca ma sufoca, dar trebuia sa rezist.
-Stapana, am auzit-o pe tanara Danielle vorbind cu mama dumneavoastra. Zicea cum ca regele ar fi atras de femeile inteligente, care stiu sa abordeze un subiect.
Era bine de stiut, dar nu avea de ce sa ma intereseze. Singurul meu scop de aici era acela de a-l convinge sa prinda hotii. Trebuia sa-mi recuperez medalionul. Iar apoi viitoarea mea dorinta era aceea de a pleca cat mai repede acasa.
-Léa, iti multumesc pentru tot.
A facut o reverenta scurta, aprobandu-ma.
-Stapana, ma iertati ca va spun, dar sunteti foarte palida.
-Nu-mi aminti de asta. Nu am putut sa dorm. Nu ma simt bine.
-Poate nu ar trebui sa coborati.
-Nu as rata asta pentru nimic in lume.
Léa mi-a strans parul cat mai lejer, conferindu-i un aer de naturalete. M-am ciupit de obraji pentru a le reda culoarea initiala. M-am indreptat sa ies cand mama si Danielle au dat buzna in camera.Si cand ma gandeam ca ma invatase bunele maniere...
-Arienne, scumpo, sa mergem. Mi-a intins bratul, dar am refuzat-o.
-Voi merge cu Claire.
Danielle inca ma privea imbufnata. Norocul meu era ca se simtea multumita de informatiile de care facuse rost si nu avea de gand sa ma zapaceasca.
Verisoara mea arata extraordinar de bine, iar firea ei rusinoasa o sa facea sa para inocenta si dulce. Am luat-o de cot, urmate de cele doua matusi. Inca nu-mi venea sa cred cat de mult semana tante Zoé cu sora mea. Amandoua mergeau ingamfate, cu nasul pe sus, zambind cat de larg puteau, chiar daca acel zambet era fals. Mi-am dat ochii peste cap in urma ignorantei lor.
In momentul in care am ajuns intr-un salon mare, in care se tinea festinul, am fost orbita de minunatiile pe care imi era dat sa le vad. Candelabre uriase luminau acea incapere, iar oamenii animau acel peisaj. Domnisoarele predominau, care mai de care fluturandu-si evantaiele, cochetand. Suita regelui era deja acolo asa ca am presupus ca si el trebuia sa apara. Ajunsesem la timp. Am auzit dintr-o data un sunet hotarat de trompeta, iar o voce de nicaieri incepuse sa strige.
-Signoras, signores e soprattutto signorinas –Re Louis Secondo di Italia! (Doamnelor, domnilor si in principal domnisoarelor-Regele Louis al II-lea al Italiei!)
Mi-am indreptat privirea catre intrare. Arata la fel de bine ca si pe zi. Am inghitit in sec pentru ca am realizat ca ma bucuram sa il re vad.
M-am pierdut in multime. Nu voiam sa ma vada si nici eu pe el. Nu-mi placea ca imi venea sa zambesc de fiecare data cand il vedeam. Nu voiam sa se intample nimic pentru ca eu urma sa plec peste 3 zile si stiam sigur ca nu aveam sa-l mai vad vreodata. Dar pana atunci puteam sa o rog pe Danielle sa ma ajute sa-mi recuperez medalionul. Pe ea nu ar fi deranjat-o sa stea in preajma lui si stiam ca asa ma va ierta. Avea putere de convingere destul de mare.
Am obsevat un tanar care ma privea insistent. Era de statura regelui, inalt, bine facut, dar blond. Probabil i-as fi dat importanta cu alta ocazie, dar acum ma concentram in a o gasi pe Danielle. Nici nu stiam de unde sa incep. Pur si simplu ma pierdeam in evantaie. Am gasit insa iesirea pe terasa, una imensa de altfel. Simteam ca ma sufoc asa ca am pasit cu incredere afara. Am ramas uimita, caci se vedea perfect marea. Era o priveliste superba care ma incanta de-a dreptul. Am sesizat niste scari, care coborau pe plaja. M-am intors sa vad despre ce era vorba, cand m-am speriat de tanarul de mai devreme. Se afla la cativa centimetri de mine.
-Scuzati-ma daca v-am speriat.
-Poti sa ma tutuiesti, i-am spus inca tragandu-mi rasuflarea. Trebuiau sa inceteze sa mai faca asta.
-Cum te numesti? Era politicos, dar isi arata interesul prea devreme. Incepea sa ma plictiseasca.
-Arienne de Anjou, am spus ferm.
-O frantuzoaica...Dimitri di Lacrine. Incantat, mi-a spus zambind.
Era chiar simpatic.
-Anche.( De asemenea)
Acum incepuse sa rada. Nu-l prea intelegeam.
-Am spus ceva comic? Am continuat serioasa.
-Nu, dar accentul tau este aproape perfect. Nu am mai auzit pe nimeni din Franta care sa vorbeasca asa de bine.
-Nu esti singurul care imi spune asta. Nu ne-ai cunoscut pe toti, insa. Suntem mult mai numerosi decat crezi.
-O iubitoare de tara, se pare.
-Chiar este. Am zambit.
A dat sa-mi zica ceva, cand de dupa el s-a ivit insusi regele, oarecum umbrindu-l cu grandoarea sa. Poate exageram, dar ochii mei asta vedeau.
-Bonsoir! Eram putin uimita ca vorbea in limba mea.
- Buonasera Altezza! i-am raspuns in italiana. Dimitri era putin uimit.
-Majestate...a spus in cele din urma.
-Crezi ca ma poti lasa singur cu aceasta frumoasa frantuzoaica?
Singur, cu mine? Data trecuta nici macar nu fusesem singuri si era pe cale sa se intample o nenorocire. Nici nu vruiam sa ma gandesc ce urma sa se intample.
-Desigur. Se vedea ca nu-i convenea, iar eu ma simteam stanjenita in fata lui Dimitri. Doar pentru ca era rege nu ar fi trebuit sa-i dea dreptul de a intrerupe conversatii.
Drept protest m-am intors, sprijinindu-ma de blustrada de marmura alba. Priveam in gol, incercand sa ma adun. Nu trebuia sa mai fac nicio prostie.
-Arienne?
-Da, Majestate? Am raspuns putin fortat. Ma tinuse minte. Normal. Cine nu ar tine minte o sfidatoare?
-Contrazice-ma!
M-am incruntat. Ce urmarea de fapt? Ce vruia sa zica? Dar inainte sa ii si adresez acele intrebari am zarit-o pe Danielle in josul scarilor. Chicotea cu...Dumnezeule...unul dintre acei mascati. Am inlemnit. Asta era sansa mea de a ma intalni din nou cu ei.
-La dracu! Am mormait, dar surpriza! Insusi regele ma auzise. Inca un punct adaugat prostiei mele.
-M-am intors brusc, dar am simtit o ameteala puternica. M-am sprijinit, incruntandu-ma. Nu mai vedeam bine. Nu am putut zari decat chipul ingrijorat al lui Louis si bratele sale in jurul meu. Pierdusem contactul cu tot ce ma inconjura.

Visam doar acel bandit si medalionul meu, iar spre sfarsit o discutie.
-Ce are mai exact?
-Oboseala, stres si lipsa de energie. Un somn bun si in special ceaiurile de menta i-ar face bine.
Cine vorbea?
M-am trezit. Ma dureau ochii si abia ii puteam deschide. Inca mai simteam miros de alcool. Am stranutat puternic.
-S-a trezit! Am auzit glasul lui Claire.
-Arienne, draga mea, esti bine?
-Da...cred. Ce s-a intamplat?inca eram confuza. Ultima imagine de care imi aduceam aminte era cea a regelui.
-Ai lesinat. Spune-mi! Nu ai dormit deloc? Incepuse sa tipe.
-Aaaa, nu.
-De ce?
-Nu am putut. Ce e cu intrebarile astea stupide? Am rabufnit in cele din urma.
-Arienne, nu-ti permit!
Ma durea capul si mai tare. Aveam din nou acea stare de lesin.
- Stupid e ceea ce o sa creada toti si in special Regele despre noi. Ca cine stie de ce boala suferi sau si mai rau, ca nu mai esti -Doamne fereste-fecioara.
Cate prostii putea sa zica...
-Mama, inceteaza! Nu ma simt bine. Te rog frumos. Nu o sa creada nimeni nimic. E medicul lui, o sa-i explice.
-Sa te culci tu pe urechea aia...
-Gata, Cécile ! a strigat in cele din urma matusa Hélène. O iubeam pentru ca stia cand sa intervina. Hai sa iesim mai bine. Mai ai o fiica. Mai bine ai grija de Danielle, in timp ce Arienne se odihneste.
M-a sarutat parinteste pe frunte si mi-a facut cu ochiul, soptindu-mi :
-Ma ocup eu de ea. Tu ai grija sa te odihnesti.
Am dat din cap aprobator. Claire ma privea cu parere de rau asa ca i-am zambit. Voiam sa stie ca o sa fiu bine. Danielle nici macar nu era acolo. Am oftat in fata neputintei mele.
-Stapana, beti ceaiul asta.
Mhh, menta. Imi placea acel iz. Am baut tot, dar inca ma durea capul si imi simteam ochii greoi.
-Léa ?
-Da, stapana.
-Poti sa pleci. Ma descurc.
-Dar madame Cécile mi-a poruncit sa stau aici.
-A cui camerista si confidenta esti tu ? A mea sau a mamei mele ?
Facuse o pauza.
-A dumnevoastra...
-Atunci, du-te ! Sunt sigura ca gasesti altceva de facut.
In momentul in care a plecat, m-am ridicat din pat, dar am ametit din nou. Am simtit un brat puternic in jurul meu.
-Nu o sa fiu de fiecare data sa te prind, cand faci cate o imprudenta.
Stiam deja cine era, dupa felul in care mi se adresase.
-Poate nici nu-mi doresc asta. Am spus nervoasa. De ce avea impresia ca am nevoie de el ?
Incepuse sa rada. Chiar asa amuzanta eram in acea zi ?
-Vi se pare hilar ? Pe zi, cand ne-am intalnit prima oara am crezut ca o sa dati ordin sa fiu omorata pentru ca am indraznit sa va raspund, iar acum radeti. Ce sa inteleg din asta ?
-Arienne, cand suntem numai noi doi poti vorbi cu mine cum vrei. Imi poti spune chiar Louis, dar in fata servitorilor mei nu incerca sa-mi subminezi autoritatea. E ceva ce nu pot trece cu vederea.
Mda, in fond era barbat. La ce ma puteam astepta ? Incepusem sa tremur, caci ma tinea strans, lipita de el. Probabil inca nu realizasem ce efect avea asupra mea.
-Cred ca ma descurc, am spus sugestiv. Mi-a dat drumul si am iesit pe terasa. Din pacate picioarele mele cu siguranta nu tineau cu mine. Mi se facuse din nou rau, dar m-a prins, ridicandu-ma in brate. Eram prea slabita ca sa protestez si imi placea sa fiu aproape de el. Poate daca nu avea acele vesminte i-as fi putut asculta inima cum bate.Ma simteam asa relaxata la gatul lui. M-a pus pe pat, dar uitasem sa-i dau drumul sau potea nu voiam. Nu mi-a reprosat nimic asa ca s-a asezat langa mine. Miliarde de fiori imi strabateau intreg corpul. Nu mai intelegeam nimic. De cand incepusem sa simt asta. Mi-a luat palmele in mainile lui. Pareau asa reci pe langa ale mele. Se comporta atat de delicat, incat ma facea sa ma indragostesc de acele atingeri fine.
-Arienne, arzi. Stai aici, ma duc dupa doctor !
Am deschis ochii usor si l-am prins de mana.
-Te rog, nu pleca. Vreau doar sa dorm...
M-a privit timp de cateva secunde. Dupa care s-a asezat din nou langa mine.Si-a desfacut vesta incomoda, dupa care m-am ghemuit in bratele lui.
Stateam la pieptul Regelui Italiei. Oricare fata de la petrecerea de jos si-ar fi dorit asta. Dar inca nu intelegeam un lucru : de ce prefera sa stea cu mine, in loc sa se bucure de tot ceea ce il astepta jos ?
Incepusem sa respir mai regulat, atipind. Ma simteam atat de bine acolo...si nu stiam daca era efectul ceaiului sau efectul lui.

Am nevoie de...

Va rog chiar extrem de frumos sa imi lasati o parere cat de mica despre ceea ce scriu. Stiu ca sunt persoane care citesc aceasta poveste(vad asta dupa reactii). Nu conteaza cat scrieti, imi e de ajuns chiar un cuvant. Doar sa vad acolo ceva gen "sucks!", "interesant", "prea multa lalaiala", "bun" etc. V-as fi foarte recunoascatoare.
Multumesc anticipat! >:D<

Chapitre II-Une nouvelle découverte, une erreur de nouvelles(O noua descoperire, o noua gafa)

« Je te maudis. Jusqu'à tu ne me verras pas dans tes rêves, tu resteras éveillé. »( Te blestem. Pana cand nu o sa ma vezi in visele tale, o sa ramai treaz.)

-Trage-ti de hamuri catre dumneavoastra !
Am incercat sa fac exact asa cum imi explica si spre surprinderea mea am reusit sa opresc trasura.
-Pierre, esti bine ? Cum te simti ?am intrebat ingrijorata.
-Ma doare capul, dar sunt bine. Multumesc stapana si iertati-ma ca nu am putut face nimic cu acei banditi.
-Nu-i nimic.
Am urcat, ascultand pentru inceput o intreaga predica din partea verisoarei mele.
-Chiar nu puteai sa vorbesti mai frumos cu ei ?
-Aaa, lasa-ma sa ma gandec. NU ! Vruiau sa ne jefuiasca. Ce te asteptai sa fac ? Sa ii iau in brate si sa le multumesc ?
-Dar de ce nu ai acceptat sa ne ajute ?
-Claire, esti naiva. Chiar crezi ca ne-ar fi ajutat ?Si in plus avem si noi orgoliul nostru.
-In fine. Important e ca suntem bine.
Am aprobat din cap, indreptandu-mi privirea catre Danielle. Statea cu capul rezemat de fereastra si privea in gol. Parea oarecum fascinata.
-Danielle ? Ce e cu tine ? a intrebat Claire.
-Hm ?
Se vedea clar ca nu era atenta. Ceva sau mai bine zis cineva ii acaparase toata atentia.
-Danielle ! am strigat pentru a o speria.
-Da ! Ce aveti ?
-Unde te gandesti ?
-O nu ! a exclamat Claire cu o voce speriata.
-Ce se intampla ? Eram destul de confuza.
-Te-ai indragostit de hotul acela ?
Am facut ochii dubli. Nu se putea intampla asa ceva.
-Danielle, spune-mi ca nu e adevarat ceea ce te intreaba Claire.
-Sunteti doua enervante. Nici macar nu v-ati uitat la ei. Erau asa bine facuti, iar cel care a urcat langa noi in trasura era absolut fermecator.
Am tras cu coltul ochiului, zarind-o pe Claire cum isi coboara privirea. Ba chiar as fi zis ca se rosise. Imi era clar ca amandoua erau de aceeasi parere.
-Nu conteaza ! am spus ferm. Ba chiar au vrut sa ma ia cu ei.
-Ai fost fraiera ca nu ai plecat. As fi alergat in graba daca as fi fost in locul tau.
-Danielle, stapaneste-te !
-Claire doar pentru simplul fapt ca nu suneti in stare sa recunoasteti asa ca mine ca sunteti de aceeasi parere, ar fi cazul sa nu ma mai criticati. Arienne, crezi ca nu am vazut cum te uitai la cel cu care ai discutat ? Iar tu Claire, puteam sa jur ca iti batea inima gata gata sa-ti sara din piept.
-Danielle, inceteaza ! Nu stiam ce sa zic pentru ca stiam ca are dreptate. Imi transpirau mainile numai cand ma gandeam la acel zambet. Mi-am dus mana catre lantisorul meu cu Maica Domnului, dar am realizat ca nu-l mai aveam la gat. Era mostenire de la bunica din partea mamei. Imi petreceam cel mai mult timp cu ea pentru ca era singura care ma intelegea cel mai bine, asta pana in ziua in care a murit. O simteam atat de aproape prin acel medalion. Am inceput sa caut prin trasura, suparata. Tineam foarte mult la el. Dar m-am oprit brusc. Atunci am realizat ca nu-l pierdusem, ci imi fusese furat. Cum de putusem sa cred ca ne-au lasat sa plecam fara sa ii platim cu ceva. Eram atat de nervoasa incat daca l-as mai fi avut in fata mea vreodata sub nicio forma nu m-as mai fi lasat feremecata de aspectul si gesturile lui. As fi fost in stare de orice pentru acel medalion.
-Arienne ce cauti ?
-Claire, lasa-ma. Nenorocitul ala mi-a furat medalionul de la bunica.
-Esti sigura ? Nu cumva l-ai pierdut pe undeva ?
-Danielle, taci ! Mi-e de ajuns sa te vad aici suspinand dupa un nelegiuit.
-Opreste !
Am tacut. Acea voce imi era cunoascuta.
-Nu din nou...s-a plans Claire.
-De data asta, ma vor auzi.
Eram hotarata sa fac orice pentru a-l face sa plateasca. Am coborat hotarata din trasura.
-Vreau sa-mi dai inapoi ceea ce mi-ai furat ! Acum ! Am strigat fara sa realizez cine oprise trasura. Intre timp atat Claire, cat si Danielle coborasera langa mine. Am avut parte de un soc, caci in fata noastra se afla o intreaga suita , slujitori ai regelui. I-am recunoscut dupa vesminte si atitudinea impunatoare.
-Va datoram ceva ? a intrebat unul dintre ei. Aratau dumnezeieste, iar cel care mi se adresase avea ochii de acelasi albastru pe care il adoram. Toti locuitorii Italiei aratau la fel de bine ? Incepeam sa regret ca o vizitasem asa tarziu.
-Mi scuso, ho fatto una confusione.(Imi cer scuze, am facut o confuzie)
-Dar se pare ca aveti o pronuntie in italiana destul de buna.
-Am avut la dispozitie 20 de ani sa o invat.
Zambea, iar Claire se uita cat se poate de ciudat la mine.
-Sunteti frantuzoaica pana in maduva oaselor.
-Ma scuzati, dar ne grabim.
Am incercat sa urc inapoi, dar Claire parca innebunise. M-a prins de brat.
-Ce ai patit?
-Arienne, parca ti-am zis sa vorbesti mai frumos.
-Dar ce am zis?
-Cum sa plecam fara sa ne dea voie? Ai innebunit?
Eram din ce in ce mai confuza. De ce sa ne dea voie? M-am incruntat.
-Va puteti da la o parte?
-Ai cam mult tupeu. Acel barbat hotarat, emana prin toata fiinta sa o masculinitate si o forta de-a dreptul irezistiibila. Dar nu aveam de gand sa cedez.
-Ne tutuim? Nu credeti ca ne imprietenim cam repede?
-Poftim? Eu pot sa-ti spun cum vreau, in schimb tu ar trebui sa mi te supui.
Eram intrigata. Doar pentru simplul fapt ca era barbat si ma aflam in tara lui nu ii dadea dreptul sa mi se adreseze asa.
-Nu am de gand sa stau la discutii. Trebuie sa ajungem la curtea regelui.
-Arienne, eu as zice sa taci.
-Ce e cu tine, Claire? Iti place sa ne trateze asa?
-Vrei sa spui ca voi trebuie sa ajungeti la mine in palat?
Am incremenit. Il aveam in fata pe insusi Regele Iataliei si nu ma comportasem deloc cum invatasem atatia ani. Eram intr-un fel dezamagita. M-am intors in graba catre scumpa mea verisoara.
-Nu puteai sa-mi spui asta mai devreme, nu-i asa?
-Am incercat. Doar nu vruiai sa strig in gura mare, nu?
Mi-am reglat respiratia. Incercam sa nu fac o scena. Danielle chicotea din cauza gafei mele. Chiar existau unele momente in viata in care mi-as fi dorit pur si simplu sa ma evapor sau si mai bine sa fac anumite persoane sa dispara.
-Da, la Inaltimea Voastra la palat dorim sa ajungem. Nu am avut o calatorie tocmai linistita, am adaugat eu in cele din urma.
-S-a intamplat ceva?
-Nimic ingrijorator, a raspuns Claire.
Nimic ingrijorator? Asta nu putea ramane asa.
-De fapt, Claire, nu cred ca este necesara diplomatia. Sa va explic pe scurt Altezza. Nu am putut dormi 2 nopti la rand, o ploaie infernala a daramat un copac in flacari in mijlocul drumului, lucru ce ne-a facut sa ne despartim de insotitori, o banda de hoti aproape ca ne-au omorat vizitiul. A trebuit sa il inlocuiesc eu, desi nu am habar despre cum se face asta. Pentru ca nu am luat lectii despre cum sa conduci o trasura niciodata. Sper ca realizati? Si cum asta nu ar fi fost indeajuns, unul dintre acei nemernici mi-a furat ceva la care tineam foarte mult. Ca sa nu mai spun de faptul ca a fost un impertinent si jumatate. Am oftat ca si cum m-as fi descarcat pentru ca intr-un fel asta si facusem. Vedeam in ochii regelui faptul ca il amuza supararea mea asa ca am ramas ferma pe pozitie. Claire ma strangea de mana sa tac, dar chiar nu aveam de gand.
Un moment de tacere ne inconjurase. Chiar nu avea de gand sa zica nimic?
-Imi pare extrem de rau pentru voi, frumoase domnite, dar cu parere de rau va spun ca asta se numeste pur ghinion.
Mai bine ar fi tacut, caci daca nu ar fi avut autoritatea sa ma omoare doar cu un singur gest, probabil l-as fi amenintat cu o sabie. Ciudat, caci pentru mine nu parea a fi decat un barbat in plus, al dracului de fermecator, dar tot barbat.
-Pur ghinion ar fi pentru acel bandit, daca s-ar mai intalni si o a doua oara cu mine. Am spus hotarata.
-Nu e nevoie sa graiti de doua ori. Aveti grija ce va doriti.
-Mereu am grija de ceea ce-mi doresc.
Mi-a zambit si la fel si eu.
-Vino mai aproape, te rog.
Nu stiam exact ce urmareste asa ca am facut ceea ce mi-a poruncit. M-am apropiat de calul acestuia.
-Da, Majestate?
Mi-a cuprins barbia in mana, ridicandu-mi privirea. Aveam un déjà vu. Ceva ma fascina in acea privire, oarecum labirintica.
-Cum te numesti ?
Am avut impusul de a-i spune, dar m-am oprit la timp.
-Sunteti Rege. Aveti posibilitatea sa aflati oricand.
-Da, iar eu vreau sa stiu ACUM.
Imi placea cum isi inclesta maxilarul si isi marea ochii atunci cand vorbea hotarat si impunator, dar intr-un fel asta il facea infricosator.
-Majestate, dar stitit deja. Verisoara mea m-a strigat pe nume mai devreme.
-Nu ma intereseaza, Arienne. Vreau sa-ti aud numele de pe buzele tale. In acel moment mi-a mangaiat buza inferioara cu degetele. Un fior cald ma inconjurase.Aproape ca imi pierdusem mintile
-Niciodata, am soptit suav langa urechea lui. Riscam foarte mult, impotrivindu-ma vointei unui rege. Dar niciodata nu facusem ceva ce nu-mi doream.
S-a incruntat, lucru ce ma speria. Am inghitit in sec, privindu-l in ochi.
-Ai un curaj prostesc. Urmati-va drumul ! a strigat in cele din urma. Era nervos, dar isi infranase dorinta de a ma ucide.
Am plecat in graba, urcand in trasura. Claire tremura, iar Danielle era inca uimita. Nu-i venea sa creada ca fusesem in stare de asa ceva. In momentul in care am pornit, i-am oronat lui Pierre sa opreasca. Am deschis usa, strigand pentru a ma auzi.
-Arienne de Anjou.
Era intors cu spatele catre noi, dar puteam sa-i simt satisfactia. Am pornit mai departe, inca privind in urma.
Sirul gandirii mi-a fost intrerupt de vocea lui Pierre.
-Stapana, nu mai avem mult pana la castel. Mai doriti sa oprim la acel lac ?
-Nu ! Tot ce imi doream era sa ajung cat mai repede pentru a ma odihni. Imi era destul de rau.
*

Palatul arata incredibil, lucru ce ma fascina. As fi putut spune ca era mai frumos decat cel francez, dar asta ar fi insemnat sa-mi tradez tara. Imaginea lui urma sa-mi ramana intiparita multa vreme de atunci incolo. Stiam ca as fi reusit sa-l pictez exact asa cum era, chiar si atunci cand as fi plecata pentru ca eram sigura ca dupa toata harababura cu confuzia, nu puteam fi niciodata aleasa regina. Nimeni nu si-ar fi dorit o nebuna in acel rang, cu atat mai mult un rege cu aspiratii.
Am fost intampinate de cancelarul regelui, Excelenta Sa Léopold di Granieri. Era un barbat sobru, in varsta, dar deloc incantat de prezenta noastra. As fi putut citi asta in privirea lui. Oricum nu aveam sa-l deranjem mult timp. Eram aici doar pentru bal. Desi nu-i intelegeam frustrarea. O casatorie intre un italian si o frantuzoaica as fi rezolvat multe conflicte si probleme politice intre cele doua tari.
Prima intrebare adresata a fost « unde va sunt insotitorii ? ». Mi se parea cam arogant, asa ca am lasat-o pe Claire sa raspunda.
-Am avut un mic incident pe drum, Excelenta. Trebuie sa soseasca.
-Da, desigur. A spus asta ca si cand nu ar fi crezut.
Ne-am instalat fiecare in cate o camera. Dupa cate observasem multe alte domnite sosisera inaintea noastra. Palatul roia de feminitate si frumusete. Ma simteam intr-un fel destul de neinsemnata.
* *
Am iesit pe terasa. Aveam o priveliste superba catre minunatele gradini. Un alt avantaj al acelui castel era ca se afla pe malul marii. Mirosul acela de apa sarata intr-un amalgam cu mireasma florilor pur si simplu te imbata. Imi doream nespus sa nu fiu atat de obosita. Vruiam sa vad indeaproape toate acele minunatii.
Mi-am aranjat lucrurile si spre surprinderea mea, doica imi pusese chiar tot ceea ce aveam nevoie. Ma intrebam oare cat va mai dura pana sa ajunga si ceilalti, dar am aflat imediat. Danielle a dat buzna in camera impreuna cu mama.
-Ati ajuns ! am spus bucuroasa. Am imbratisat-o cu drag.
-Da, scumpa mea. Cum ati calatorit ?
Am avut impulsul de a-i povesti, dar am hotarat ca nu are rost. Oricum ce se intamplase era deja bun facut. Danielle ma privea incruntata. Nu intelegea de ce facusem acea pauza.
-Daca nu ai de gand sa ii spui tu, ii voi spune eu.
-Danielle, nu cred ca are rost. Am spus evident cu subinteles.
-Ce ar trebui sa stiu, Arienne ?
-Nimic important...
-Numesti nimic important faptul ca ne-am intal...
-Intalnit cu regele ! am continuat, evitand ca Danielle sa faca o prostie. Nu trebuia ca mama sa afle de nesabuinta mea de a conduce o trasura. Era total nefeminin.
-Dar, vai dragele mele. Ce minunatie ! a exclamat. Cum vi s-a parut ? Ce impresie ati facut ?
-Aaa, iti vom povesti mai tarziu mama. Acum suntem obosite si cred ca si tu la fel.
-Dar...
Danielle ma privea cu o spranceana ridicata, dar i-am facut semn ca ii voi explica mai tarziu. Intre timp Léa, camerista mea, si-a facut aparitia.
-Dar nimic, mama. O Léa, intra. Trebuie sa-mi pregatesti baia.
In timp ce am scos-o putin fortat pe mama din camera, am tras-o pe Danielle aproape de mine.
-Daca scoti un cuvant despre incidentul cu hotii, te asigur ca mama va afla si de suspinele tale pentru acel bandit.
-Ma ameninti ? m-a intrebat cu un aer superior.
-Nu.Doar te santajez.
-Dar asta e si mai grav.
-Nu mai grav decat prostia ta de a te indragosti de acel barbat. Ne-am inteles ?
Stiam ca in acel context nu va spune nimic si mai stiam ca era furioasa pe faptul ca sora ei mai mica o avea la mana. A iesit val vartej din camera. Léa mi-a zambit, aprobandu-mi viclenia. Ea era inca una din confidentele mele.

Chapitre I-préparatifs en vue d'un enlèvement( Pregatiri pentru o rapire)

« Ne soyes pas trompés jamais par les apparences.Quand il te donné un sourire, ne devrait pas tomber en amour avec lui, même si tu es capable de tuer pour un plus »( Nu te lasa inselata de aparente.Cand iti daruieste un zambet, nu trebuie sa te indragostesti de el, chiar daca ai fi capabila sa ucizi pentru inca unul)



Nu-mi placea sa calatoresc cu trasura, mai ales atat de mult timp. Faceam pe putin 5 zile pana la destinatie. Aveam 3 trasuri, una in care ma aflam eu, Danielle si Claire, in cea de-a doua mama si cele doua matusi, iar in ultima cameristele. Imi doream atat de mult sa ajungem pe taramul italienesc, sa vad peisaje noi pe care mai tarziu sa le asez pe panza. Danielle dormea ca de obicei, iar scumpa mea verisoara citea. Mi se parea atat de greu sa citesti, doar cu un felinar aprins, care se clatina mereu din cauza drumului. Era intuneric si destul de tarziu, iar eu nu puteam sa atipesc. Ma intrebam adesea ce faceau doamnele in cealalta trasura. Oricine ar fi dormit, desi cred ca matusa Hélène ar fi preferat sa fie cu mine si Claire. Desi daca as fi stat sa ma gandesc bine, chiar am fi putut face schimbul.
Din pura plictiseala si insomnie am scos capul pe geam.
-Hey, Pierre !
-Da domnisoara ? S-a intamplat ceva ?
-Nu. Doar ca nu pot sa dorm.
-Arienne ai innebunit ? Ce vrei sa faci ?m-a intrebat surprinsa Claire. Am ignorat-o.
-Pierre, crezi ca mai e mult pana se lumineaza de ziua ?
-Vreo 3 ceasuri. De ce ?
-Intrebam doar. Asta e deja a 4 a noapte si nu ai dormit decat de 2 ori. Trebuie sa te odihnesti.
-Da. Dupa ce se lumineaza de ziua vom fi deja pe taramul Regelui Louis. Este un lac nu prea cunoscut. Ne vom opri acolo. Sunt sigur ca aveti nevoie de o baie.
-Hmm, dar este sigur ?
-Sigur de ce ? Ne aflam aproape de curtea regelui. Ce credeti ca se poate intampla ?
-Intrebam...
Eram nerabdatoare sa rasara soarele. Deseori imi placea sa-l privesc. Ma simteam obosita pentru ca era a 2 noapte cand nu puteam sa dorm deloc.
-Psss, Claire ?
-Hm ?
-Poti sa lasi cartea aia putin si sa te uiti la mine ?
-Spune.
-Vrei sa iesi la aer ?
-Arienne, stiu ca nu te simti bine si ca nu-ti place sa calatoresti, dar niciodata nu am crezut ca o sa innebunesti din cauza asta. Doar nu pretinzi sa ne oprim acum, nu ?
-Doar pentru o clipa. Ia vezi trasurile celalalte sunt in fata sau in spate ?
-Ambele in spate. Ce vrei sa faci ? O sa o trezesti pe Danielle.
-Nu-ti face griji, nu se trezeste asa usor. Pierre ?
-Da, stapana ?
-Opreste !
In acel moment am simtit cum nu ne mai miscam.
-Ce s-a intamplat ?
Am coborat din trasura si m-am urcat langa vizitiu. Celelalte nici macar nu observasera oprirea.
-Stapana e periculos aici.
-Nu conteaza, porneste !
-Arienne, ce faci ? a intrebat Claire speriata.
-M-am plictisit acolo. Acum poti citi linistita.
Imi placea sa fiu atenta la drum si incercam sa fac cat de cat conversatie. Daca mama m-ar fi zarit in acel moment probabil ar fi avut palpitatii.
Vedeam cum cerul se transforma dintr-o data, acoperind luna de nori cenusii. Incepuse sa fulgere si sa tune, iar picurii de ploaie incepeau sa cada din ce in ce mai des.
-Stapana, ma scuzati , dar cred ca ar trebui sa intrati.
-Cred ca ai dreptate.
Am oprit din nou si am intrat in graba. Dar am auzit un trosnet ce ne-a facut sa oprim. Danielle se trezise, caci Claire scapase un tipat. Am coborat in graba. Unul din copacii de pe marginea drumul cazuse pe mijlocul acestuia, din cauza unui fulger. Inca era in flacari. Partea proasta era ca noi trecusem si puteam inainte, dar celelalte doua trasuri erau blocate.
-Mama !!! am strigat. Sunteti bine ?
-Stapana, trece-ti inapoi !
-Lasa-ma Pierre !
-Arienne, suntem bine. Singurul dezavantaj este ca noi nu ne putem continua drumul.
-Nu-i nimic. Vom astepta sa se stinga focul ca sa dam pomul la o parte, am sugerat.
-In niciun caz ! Arienne, vizitii nostrii se vor ocupa de asta. Pana atunci, Pierre ai grija de ele. Nimeni nu trebuie sa stie ca sunt 3 domnite singure in aceasta trasura. Nu se cade.
-Mama, nu plecam de aici ! m-am opus.
-Ba da si nu ma contrazice. E prioritar sa fiti acolo la timp. Pierre, da-i drumul !
Am inghitit in sec. Nu avea rost sa impiedic acest lucru. Ma multumeam cu faptul ca nu patisera nimic. Am urcat , sperand ca ne vor ajuunge din urma.
Imi placea uneori felul Daniellei de a fi. Niciodata nu-si facea griji pentru nimic. Nu durase mult pana sa adoarma la loc. Iar Claire, ei bine isi reluase lectura. Am incercat sa inchid ochii, dar fara nicio sansa de a adormi. Ma simteam slabita si deja nu mai suportam drumul.
Spre fericirea mea, ploaia s-a oprit, iar afara deja rasarise soarele. Am scos capul pe geam la aer.
-Pierre, mai avem mult ?
-Nu. Va promit ca vom ajunge cat mai repede.
Mi-am intors privirea catre Claire pentru a observa cata atentie ii dedica acelei carti, dar spre uimirea mea si ea adormise. Am oftat, incercand sa ma calmez, cand am auzit niste voci si cai.
-Opreste !
M-am incruntat. Cine erau acele persoane ? Am avut impulsul de a iesi din trasura, dar mi-am adus aminte vorbele mamei. Nimeni nu trebuia sa afle ca eram singure. Pierre incetinise asa ca i-am soptit atat cat doar el sa auda.
-Sa nu indraznesti sa opresti ! Nu uita ce a zis mama.
Daca l-as fi putut observa in acel moment cu siguranta ar fi inclinat aprobator din cap. A dat bice cailor, dar dintr-o data ne-am oprit in acelasi timp cu o trosnitura.
-Pierre ? am strigat.
Nu-mi raspundea asa ca am dedus ca ceva se intamplase. Cu toata harababura fetele nici macar nu se clintisera asa ca le-am trezit instantaneu.
-Ce se intampla ? a intrebat Claire speriata.
-Calmeaza-te ! Cineva cred ca o sa incerce sa ne jefuiasca.
-Pot sa mai dorm ?
-Danielle !
-Danielle !
Am strigat amandoua in acelasi timp.
-Tu nu ai auzit ce a zis Arienne ?
-Nu e nimic ingrijorator in asta. Pierre se va ocupa de tot.
-Pierre nu raspunde, Danielle ! Revino-ti !m-am lamentat.
Intre timp am incercat sa ma calmez. Nu stiam ce se intampla asa ca am decis sa cobor. Nu inainte insa de a ma uita pe geam. Am tras putin draperia cand am avut parte de o sperietura zdravana.
-Boo !
Am tresarit, caci acolo se afla un barbat cu masca pe fata. Oh super, un hot cu simt al umorului. Am deschis in graba usa si am iesit cu capul sus. Nu se putea sa ma intimideze asa usor. Desi imi batea inima foarte acelerat am incercat sa ma controlez.
-Intotdeauna mi-a placut asta. Mi-am indreptat privirea incotro se auzea acel glas. Spre ghinionul nostru, nici macar nu era singur. Inca 7 barbati bine facuti ne priveau. Toti erau mascati si nu parea a fi niciunul conducator. Mi-am aranjat rochia si am privit inainte.
-Ai de gand sa spui ceva, frumoasa doamna ? unul dintre cei 7 s-a apropiat de mine. Parea a fi cel mai bine facut dintre toti. Grozav. Doamna e bunica-ta ! Imi venea sa ii strig cateva, dar eram constienta de pericol.
-Nu conversez cu persoane lase.
-Poftim ? a intrebat, inca apropiindu-se de mine. Imi venea sa fac cativa pasi inapoi, dar mi-am mentinut pozitia.
-Arienne ! Treci imediat inapoi. Am auzit-o pe Claire inca speriata.
-Lase ? De ce crezi ca suntem lasi ?
-Pentru ca altfel mi-ai vorbi fara acea masca.
Intre timp tipul ce ma speriase s-a urcat in trasura si a inchis usa. Ma temeam pentru fete. Claire cu siguranta tremura, iar Daniellei i-am putut zari un zambet in coltul gurii. Flirta...Oh Dumnezeule. Intradevar aratau ca niste zei la corp, dar pentru nimic in lume nu as fi fraternizat cu dusmanul.
-Ma tem ca nu se poate, iar tu nu esti in masura sa-mi pui conditii.
-A da ? am intrebat nervoasa. Atunci vreau sa-i vorbesc stapanului tau.
Cu totii incepusera sa rada. Ce li se parea asa de amuzant ? Am ridicat din spranceana.
-Sta chiar in fata ta ! am auzit o voce din spatele acestuia.
In acel moment mi-am adus aminte de Pierre. Oh Doamne ! Am trecut in graba pe langa barbatul mascat din fata mea si m-am indreptat catre bancheta pe care zacea inconstient vizitiul.
-Ce i-ati facut ? am tipat.
-O sa-si revina, m-a asigurat misteriosul. Dar tu vii cu noi !
-Poftim ? In niciun caz.
In acel moment m-a apucat de brat.
-Da-mi drumul !
-Mie nimeni nu-mi da ordine. Ai inteles ?
-Iar pe mine nu ma obliga nimeni sa merg undeva unde nu doresc.
-Pacat ca tu esti cea care iese in pierdere.
-Da normal. Daca as fi avut si eu inca alti 7 barbati cu mine probabil nu as mai iesi in pierdere.
-E greseala ta. Nimeni intreg la cap nu ar calatorii ca voi trei, singure.
-Crede-ma ca daca as fi stiut ca pe taramul Marelui Rege Louis as da peste niste banditi ca voi , nu as fi venit lipsita de ajutoare.
-Se pare ca nici pe insusi regele nu-l respecti.
-Iar tu se pare ca ai cam multa consideratie pentru el, desi esti un fugar.
-Hmm...stii ca speculezi, se pare.
-Ceea ce ma intereseaza.
-Te interesez ?
Am inghitit in sec. Nu stiam ce sa-i raspund. Avea o privire care te omora efectiv. Avea ochii mari si albastrii. Cum sa nu-ti placa asemenea ochi ?
-Nu crezi ca esti prea mandru ?
-Nu te intrec. Nu ti-ai lasat privirea nici macar o data de cand ne-am intalnit.
Am zambit instinctiv pentru ca demonstrasem ca am demnitate. In acel moment mi-a ridicat barbia delicat. Pentru un hot se misca destul de manierat. M-a privit in ochi, dupa care mi-a zambit. Incercam sa ma mentin in picioare, desi imi tremurau. Mi-a mangaiat buza inferioara cu un deget, la fel de suav. Am avut impulsul sa il sarut, dar nu, nu puteam sa fac asta pentru prima data cu un bandit. Mi-am intors capul intr-o parte pentru a scapa de acea dorinta.
-Cum te numesti ? m-a intrebat in cele din urma.
-Nu te interes...
-Arienne, Danielle chicoteste cu acel nesuferit.
Oh perfect. Claire imi stricase toata confruntarea, caci tocmai aflase cum ma numesc.
-Arienne, deci. Mhh...
-Da-te !
-Frumoasa domnita, parca ti-am mai spus ca nu accept ordine.
Am oftat. Eram si asa destul de obosita.
-Danielle ? am strigat. Iesi imediat !
In acel moment am zarit-o pasind cu gura pana la urechi.
-E chiar amuzant tanarul dinauntru.
-Se pare ca cel putin una dintre domnisoare ne aprecieaza calitatile.
-E somnoroasa. Nu stie ce spune, m-am aparat.
-M-am trezit de ceva vreme...
-Danielle, taci ! a strigat Claire. Se vedea cat de ingrozita era verisoara mea.
-Bun, doamnelor, pentru ca sper, sa va schimbati parerea despre noi si ca sa va demonstram ca nu suntem lasi va lasam sa plecati.
Am zambit ironic.
-Asta nu-mi va schimba parerea despre tine, niciodata ! i-am spus ferm hotului fermecator.
Incepuse sa rada.
-Nu am terminat, scumpo.
Auzi scumpo...
-M-as simti mai bine daca nu m-ai alinta.
-Si cine spune ca vreau sa te simti bine ?
-In fine. Termina ce incepusei.
-Desigur. Mai aveti o problema.
Mai mare decat tine, nu cred ca exista.
-Nu aveti vizitiu.
O ba da, exista. Imi venea sa plang de nervi. Mi-am strans palmele in pumni si m-am intors catre Pierre care era la fel de inconstient.
-Ai spus ca-si va reveni. Pe deasupra mai si minti ?
-Eu nu mint niciodata. Am spus ca isi va reveni, dar nu am precizat si cand se va intampla asta.
Ahhhh. Imi venea sa-l pocnesc.
-Inteleg. Am mimat ca si cum m-as gandi, dar intre timp chiar imi venise o idee. Claire, Danielle ! Veniti aici.
In momentul in care au ajuns langa mine le-am propus sa-l ridicam in brate toate trei pe Pierre si sa-l bagam in trasura. In timp ce ne omoram cu el, hotii se amuzau copios pe seama noastra. M-am incruntat serios, caci eram obosita, nervoasa si cu probleme. Dar ma multumeam ca fiecare dintre ei zacea in imaginatia mea legat de cate un copac. Ar fi fost destul de relaxant sa pot face asta.
Dupa ce l-am asezat pe Pierre in trasura, le-am pus pe fete sa se urce si ele. Desi nu mai facusem asta niciodata, m-am urcat pe bancheta vizitiului. Imi tremurau mainile pe hamuri si ma rugam in gand ca totul sa fie bine. In momentul in care am biciut caii pentru a pleca am simtit un gol in stomac. Am inceput sa ne miscam si chiar am zambit. Putream sa jur ca el ma privea, zambind. Dar cand m-am intors pentru o clipa sa ma uit, l-am zarit pe cal, galopand pe langa trasura.
-Esti sigura ca stii ce faci ? m-a intrebat oarecum serios, ba chiar as fi zis ca ingrijorat.
-Ti se pare ca am crescut facand asta ? Normal ca nu stiu ce fac.
-Ne lasi sa va ajutam ?
-Ha cred ca glumesti. Mi-ai cauzat destul de multe probleme pentru o zi.
-Cum vrei. Atunci l-am zarit cum se intoarce impreuna cu tovarasii lui. As fi vrut sa strig dupa el sa se intoarca, dar nici macar nu stiam cum sa-l strig. Nu-i stiam numele. Am inghitit in sec, concentrandu-ma la drum.
Deodata l-am auzit pe Pierre tusind. Era cu capul pe fereastra trasurii. Am lasat hamurile fara sa ralizez si m-am intors catre el.
-Stapana, hamurile !!!
Le-am luat instantaneu inapoi. Ma temeam sa nu lesin de la atatea emotii.
-Ce bine ca ti-ai revenit. Acum poti conduce tu.
-Da, desigur, daca opriti.
Oh Doamne la asta nu ma gandisem.
-Aaaa...Pierre ? Cum fac asta ?

Personnages ( Personaje)

Ducesa Cécile de Anjou si Ducele Charles de Anjou

Arienne de Anjou

Danielle de Anjou

Regele Louis al II-lea al Italiei

Claire de Beauville

Zoé de Beauville

Hélène de Bar

Prologue (Prolog)

18e siècle, Cour royale française, Duché Anjou

(secolul 18, Curtea Regala Franceza, Ducatul Anjou)

« Être en face d'un roi n'est pas toujours suppose la soumission » ( A fi in fata unui rege nu presupune mereu supunere)

-Dépêchez-vous, madame!

-Ma grabesc, doica Geneviève, ma grabesc.

-Dame Arienne inca se pregateste.

-Ma fille... tot timpul intarzie.

Eram gata. Pacat ca doica si mama mea credeau ca o data cu trecerea timpului nu ma pot schimba. Stiam cat de mult tineau la imaginea mea asa ca trebuia sa fiu atenta la fiecare detaliu.

Desi ascultatul pe la usi era a doua pe lista « actiuni interzise unei domnisoare din inalta societate », il faceam destul de des. Bineinteles niciodata nu am fost prinsa. Primul lucru important, de la care nu aveam voie sa ma abat sub nicio forma era faptul ca imi era interzis sa ma indragostesc. Casatoriile aranjate si cel mai des din interes erau cele practicate. Desi eram un copil ascultator, ce respecta cam intru totul regulile societatii si in special ale familiei, nu eram de acord cu cel mai important lucru. Visam sa ma indragostesc de barbatul visurilor mele si abia apoi sa ma casatoresc, ba chiar mai mult sa imi aleg singura sotul. Eram constienta ca nu aveam nicio sansa in a ma impune, caci riscam sa isc un dezastru, desi urma sa ma castoresc in curand. Aveam 20 ani, iar mama si cele doua matusi ale mele complotau pentru a-mi gasi un sot. Speram din tot sufletul sa nu fie vreun varstnic.

M-am asezat pe unul din scaunele din salon. Imi asteptam mama, care probabil inca mai credea ca ma aranjez. In timp ce imi faceam de lucru cu panglicile de la rochie, mi-am zarit sora si tatal care discutau aprig in gradina. Am iesit pe veranda pentru a realiza ce se intampla.

-Mais mon père, eu vreau sa merg la balul din seara asta.

-Danielle, nici nu incape discutia. Ti-am spus clar si raspicat ca vei pleca asta seara impreuna cu mama si sora ta in Italia.

Am intervenit, caci nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce era vorba.

-Papa ? Cum se face ca voi pleca in Italia si nu mi-a impartasit nimeni aceste vesti ?

-Arienne, draga mea, urma sa aflii pe drum catre boutique-ul Madame Marianne. Veti merge cu mama voastra sa va cumparati rochii noi.

-Dar de ce ? am intrebat inca surprinsa.

-Vino cu mine surioara si iti voi explica eu. In acea clipa Danielle m-a tras de brat, conducandu-ma in casa. Era doar cu un an mai mare decat mine, dar incalca regulile cu mult mai multa usurinta.

-Ce se intampla ?

-Va trebui sa fim acolo pentru balul mascat al Regelui Louis al II-lea, care din intamplare este la sfarsitul acestei luni. Cum probabil stii, in fiecare an...

-La sfarsitul verii se da acest bal, am continuat eu.

-Da exact, numai ca in acest an are si o alta importanta. Regele isi cauta sotie si care e cea mai buna varianta ? Sa stranga in palat in acea seara toate domnitele cu un rang mai ridicat.

-Sa inteleg ca acolo poate aparea oricine ?

-Nu, bineinteles ca nu. Ar fi o harababura. Fiecare conducator al familiei ales de insusi Regele, primeste invitatie. Desigur doar in cazul in care are cel putin o fiica. Tatal nostru, Ducele de Anjou, a primit desigur aceasta invitatie, iar noi va trebui sa fim prezente.

-Si el de ce nu vine cu noi ?

-Cheri tu chiar nu traiesti in casa asta. In timpul in care stai si pictezi in gradina ai putea sa faci alte lucruri interesante, cum ar fi sa te pui la curent cu ultimele vesti.

Danielle era foarte diferita de mine. Parca nici nu eram surori. Mie imi placea sa stau cat de mult posibil in casa, ascultand muzica, dasand sau chiar pictand. Dar ei ii placea sa se plimbe, sa cunoasca persoane noi si sa mearga la cat mai multe baluri.

-Ce vesti ? am intrebat plictisita. Ma obosea cu energia ei.

-Tata ramane cu afaceri aici inca 2 zile, dupa care ne va urma. De altfel o data cu noi vor veni si matusa Hélène si preferata mea, matusa Zoé cu verisoara noastra Claire.

Era normal ca matusa Zoé sa fie preferata surorii mele deoarece erau foarte asemanatoare. Pana si gandirea o aveau la fel. Claire spre deosebire semana mai mult cu matusa Hélène, cu care ma intelegeam mai bine decat cu maman. Ne placea sa fim visatoare si deseori ne trezeam la realitate una pe cealalta. Tante Hélène nu fusese casatorita niciodata, iar Zoé era vaduva. Ambele erau surorile mamei.

Mi-am revenit din starea mea de visare in momentul in care am realizat ca Danielle plecase, iar doica Geneviève ma striga.

-Aici sunt !

-Grabeste-te ma petitte mignonne ! Madame Cécile si Dame Danielle va asteapta.

Am alergat catre trasura in care cele doua intradevar ma asteptau. Imi placea sa imi aleg rochii noi si sa le probez, dar mult mai mult imi placeau bijuteriile, in special cele ce contineau safire si perle. Aveam parul de un saten foarte deschis si ochii albastrii. Tot timpul avusesem impresia ca imi statea bine in bleu, alb, maro si galben. Nu suportam rosul si nu aveam nici macar evantaiele cu vreun strop din aceasta culoare.

Vizita la Madame Marianne fusese destul de lunga, dar atat eu cat si Danielle ne cumparaseram tot ceea ce poftisem. In momentul in care am ajuns acasa, toate bagajele noastre erau facute. Nu-mi placea ca altcineva sa-mi aleaga lucrurile in numele meu.

-Doicaaaa ??? am strigat in cele din urma.

-Oui, Arienne. Ce s-a intamplat ?

-De ce sunt bagajele mele facute ?

-Pentru ca nu mai e timp si totul e pregatit sa plecati. Tatal vostru va asteapta in birou.

-Stii bine ca nu permit nimanui sa imi aranjeze lucrurile.

-Draga mea, nu ai incredere in mine ?

Am oftat, caci oricum era tarziu si nu aveam timp pentru a ma lamenta.

-Ba da, am spus in cele din urma.

-Domnisoarelor, mergeti in camerele voastre sa va schimbati pentru drum. Pana atunci voi discuta cu Charles.

-Bine mama, a spus Danielle.

-Vor veni si cameristele ? am intrebat curioasa.

-Da, scumpo. Léa te asteapta.

M-am grabit sa fiu gata la timp.