Chapitre III-Vulnérabilité pure( Vulnerabilitate pura)

« Sourires, de mauvais œil, regarde perverse ou inclusif sympathique. Tout en un homme, mais jamais au bon moment. Alors il est temps de le jouer sur tes doigts.»(Zambete, deochi, privire perversa sau chiar simpatica. Toate intr-un singur barbat, dar niciodata la momentul potrivit. Atunci e timpul sa-l joci pe degete.)
Am savurat o baie relaxanta, cum numai Léa stia sa pregateasca. Mi-am luat halatul peste corset. Tot ce imi doream era sa am cateva momente de liniste pentru a ma putea odihni. Am trimis-o in cele din urma in camera ei pentru a ramane singura. Am deschis larg usile de la balcon. Doream sa simt acea briza cum inunda incaperea. Am lasat perdelele sa fluture in acea bataie lina si m-am asezat pe impresionantul baldachin.
Am inchis ochii, iar prima imagine care mi-a venit in minte a fost cea a Regelui. Acea pereche de ochi care m-ar fi facut scrum, daca privirile ar putea arde. Impunator, delicat, poate chiar tandru, dar in acelasi timp mandru si stapan pe sine, Louis(caci imi permiteam sa ii spun asa in gandurile mele) ma fascina. Dar cum nu aveam destula incredere in mine, ca de obicei, in materie de frumusete m-am resemnat.
Cred ca incepusem sa visez, caci nu ma vedeam decat batand din picior in fata hotului, cerandu-i ce-mi furase. Acea dorinta ma facea sa-mi imaginez ceea ce asteptam sa recuperez.
Dintr-o data m-am trezit, speriata. Ma durea capul de parca nu m-as fi odihnit deloc. Dupa vreme mi-am dat seama ca nu atipisem mai mult de o jumatate de ora. Am inceput sa ma plimb prin camera. Nu mai suportam insomnia. Ma simteam slabita si lipsita de vlaga.
Am iesit pe balconul destul de mare fata de cele cu care eram obisnuita. Priveam toate acele domnite pline de viata, care ba alergau prin gradini, ba beau ceaiul. Toate pareau atat de fericite. Simteam ca nici aer nu mai aveam, desi briza era constanta. Simteam oarecum invidie pe voiosia cu care erau inzestrate.
Atunci am zarit-o pe Danielle, care deja se imprietenise cu cateva dintre ele. Dupa cum o cunosteam sigur incerca sa castige teren, afland cat mai multe despre fiecare. Un lucru cu care era inzestrata era viclenia si abilitatea de a juca murdar. Doar maman isi pusese toate sperantele in ea. Stiam ca o prefera, dar asta nu ma deranja. Semanam mult mai mult cu papa, pe care de altfel il apreciam cu sinceritate.
Am intrat in camera, oftand cu nervozitate. Aveam nevoie de energie, dar nicio modalitate de a o procura. M-am fatait, aranjandu-mi rochia si bijuteriile pentru acea seara. Fiecare eram prezentate regelui. Mi-as fi dorit ca acea prima intalnire sa nu se fi intamplat deja. Regretam oarecum ca nu fusese asa cum ma asteptasem.
Se intunecase, iar eu aveam nevoie de Léa sa ma ajute sa ma imbrac. In momentul in care am dat sa deschid usa, m-am speriat, caci se afla chiar in fata mea.
-Dumnezeule, vrei sa ma omori ? am intrebat putin exagerat.
-Imi cer scuze, stapana.
-Hai te rog, ajuta-ma. Am spus de aceasta data mai calm.
-Servitorii aproape au terminat de aranjat totul pentru aceasta cina festiva, stapana.
-Mhh...Danielle, Claire sunt gata ?
-Aproape.
-Trage mai tare de fire !am strigat ca sa o sperii. Trebuia sa arat cat mai bine.Aproape ca ma sufoca, dar trebuia sa rezist.
-Stapana, am auzit-o pe tanara Danielle vorbind cu mama dumneavoastra. Zicea cum ca regele ar fi atras de femeile inteligente, care stiu sa abordeze un subiect.
Era bine de stiut, dar nu avea de ce sa ma intereseze. Singurul meu scop de aici era acela de a-l convinge sa prinda hotii. Trebuia sa-mi recuperez medalionul. Iar apoi viitoarea mea dorinta era aceea de a pleca cat mai repede acasa.
-Léa, iti multumesc pentru tot.
A facut o reverenta scurta, aprobandu-ma.
-Stapana, ma iertati ca va spun, dar sunteti foarte palida.
-Nu-mi aminti de asta. Nu am putut sa dorm. Nu ma simt bine.
-Poate nu ar trebui sa coborati.
-Nu as rata asta pentru nimic in lume.
Léa mi-a strans parul cat mai lejer, conferindu-i un aer de naturalete. M-am ciupit de obraji pentru a le reda culoarea initiala. M-am indreptat sa ies cand mama si Danielle au dat buzna in camera.Si cand ma gandeam ca ma invatase bunele maniere...
-Arienne, scumpo, sa mergem. Mi-a intins bratul, dar am refuzat-o.
-Voi merge cu Claire.
Danielle inca ma privea imbufnata. Norocul meu era ca se simtea multumita de informatiile de care facuse rost si nu avea de gand sa ma zapaceasca.
Verisoara mea arata extraordinar de bine, iar firea ei rusinoasa o sa facea sa para inocenta si dulce. Am luat-o de cot, urmate de cele doua matusi. Inca nu-mi venea sa cred cat de mult semana tante Zoé cu sora mea. Amandoua mergeau ingamfate, cu nasul pe sus, zambind cat de larg puteau, chiar daca acel zambet era fals. Mi-am dat ochii peste cap in urma ignorantei lor.
In momentul in care am ajuns intr-un salon mare, in care se tinea festinul, am fost orbita de minunatiile pe care imi era dat sa le vad. Candelabre uriase luminau acea incapere, iar oamenii animau acel peisaj. Domnisoarele predominau, care mai de care fluturandu-si evantaiele, cochetand. Suita regelui era deja acolo asa ca am presupus ca si el trebuia sa apara. Ajunsesem la timp. Am auzit dintr-o data un sunet hotarat de trompeta, iar o voce de nicaieri incepuse sa strige.
-Signoras, signores e soprattutto signorinas –Re Louis Secondo di Italia! (Doamnelor, domnilor si in principal domnisoarelor-Regele Louis al II-lea al Italiei!)
Mi-am indreptat privirea catre intrare. Arata la fel de bine ca si pe zi. Am inghitit in sec pentru ca am realizat ca ma bucuram sa il re vad.
M-am pierdut in multime. Nu voiam sa ma vada si nici eu pe el. Nu-mi placea ca imi venea sa zambesc de fiecare data cand il vedeam. Nu voiam sa se intample nimic pentru ca eu urma sa plec peste 3 zile si stiam sigur ca nu aveam sa-l mai vad vreodata. Dar pana atunci puteam sa o rog pe Danielle sa ma ajute sa-mi recuperez medalionul. Pe ea nu ar fi deranjat-o sa stea in preajma lui si stiam ca asa ma va ierta. Avea putere de convingere destul de mare.
Am obsevat un tanar care ma privea insistent. Era de statura regelui, inalt, bine facut, dar blond. Probabil i-as fi dat importanta cu alta ocazie, dar acum ma concentram in a o gasi pe Danielle. Nici nu stiam de unde sa incep. Pur si simplu ma pierdeam in evantaie. Am gasit insa iesirea pe terasa, una imensa de altfel. Simteam ca ma sufoc asa ca am pasit cu incredere afara. Am ramas uimita, caci se vedea perfect marea. Era o priveliste superba care ma incanta de-a dreptul. Am sesizat niste scari, care coborau pe plaja. M-am intors sa vad despre ce era vorba, cand m-am speriat de tanarul de mai devreme. Se afla la cativa centimetri de mine.
-Scuzati-ma daca v-am speriat.
-Poti sa ma tutuiesti, i-am spus inca tragandu-mi rasuflarea. Trebuiau sa inceteze sa mai faca asta.
-Cum te numesti? Era politicos, dar isi arata interesul prea devreme. Incepea sa ma plictiseasca.
-Arienne de Anjou, am spus ferm.
-O frantuzoaica...Dimitri di Lacrine. Incantat, mi-a spus zambind.
Era chiar simpatic.
-Anche.( De asemenea)
Acum incepuse sa rada. Nu-l prea intelegeam.
-Am spus ceva comic? Am continuat serioasa.
-Nu, dar accentul tau este aproape perfect. Nu am mai auzit pe nimeni din Franta care sa vorbeasca asa de bine.
-Nu esti singurul care imi spune asta. Nu ne-ai cunoscut pe toti, insa. Suntem mult mai numerosi decat crezi.
-O iubitoare de tara, se pare.
-Chiar este. Am zambit.
A dat sa-mi zica ceva, cand de dupa el s-a ivit insusi regele, oarecum umbrindu-l cu grandoarea sa. Poate exageram, dar ochii mei asta vedeau.
-Bonsoir! Eram putin uimita ca vorbea in limba mea.
- Buonasera Altezza! i-am raspuns in italiana. Dimitri era putin uimit.
-Majestate...a spus in cele din urma.
-Crezi ca ma poti lasa singur cu aceasta frumoasa frantuzoaica?
Singur, cu mine? Data trecuta nici macar nu fusesem singuri si era pe cale sa se intample o nenorocire. Nici nu vruiam sa ma gandesc ce urma sa se intample.
-Desigur. Se vedea ca nu-i convenea, iar eu ma simteam stanjenita in fata lui Dimitri. Doar pentru ca era rege nu ar fi trebuit sa-i dea dreptul de a intrerupe conversatii.
Drept protest m-am intors, sprijinindu-ma de blustrada de marmura alba. Priveam in gol, incercand sa ma adun. Nu trebuia sa mai fac nicio prostie.
-Arienne?
-Da, Majestate? Am raspuns putin fortat. Ma tinuse minte. Normal. Cine nu ar tine minte o sfidatoare?
-Contrazice-ma!
M-am incruntat. Ce urmarea de fapt? Ce vruia sa zica? Dar inainte sa ii si adresez acele intrebari am zarit-o pe Danielle in josul scarilor. Chicotea cu...Dumnezeule...unul dintre acei mascati. Am inlemnit. Asta era sansa mea de a ma intalni din nou cu ei.
-La dracu! Am mormait, dar surpriza! Insusi regele ma auzise. Inca un punct adaugat prostiei mele.
-M-am intors brusc, dar am simtit o ameteala puternica. M-am sprijinit, incruntandu-ma. Nu mai vedeam bine. Nu am putut zari decat chipul ingrijorat al lui Louis si bratele sale in jurul meu. Pierdusem contactul cu tot ce ma inconjura.

Visam doar acel bandit si medalionul meu, iar spre sfarsit o discutie.
-Ce are mai exact?
-Oboseala, stres si lipsa de energie. Un somn bun si in special ceaiurile de menta i-ar face bine.
Cine vorbea?
M-am trezit. Ma dureau ochii si abia ii puteam deschide. Inca mai simteam miros de alcool. Am stranutat puternic.
-S-a trezit! Am auzit glasul lui Claire.
-Arienne, draga mea, esti bine?
-Da...cred. Ce s-a intamplat?inca eram confuza. Ultima imagine de care imi aduceam aminte era cea a regelui.
-Ai lesinat. Spune-mi! Nu ai dormit deloc? Incepuse sa tipe.
-Aaaa, nu.
-De ce?
-Nu am putut. Ce e cu intrebarile astea stupide? Am rabufnit in cele din urma.
-Arienne, nu-ti permit!
Ma durea capul si mai tare. Aveam din nou acea stare de lesin.
- Stupid e ceea ce o sa creada toti si in special Regele despre noi. Ca cine stie de ce boala suferi sau si mai rau, ca nu mai esti -Doamne fereste-fecioara.
Cate prostii putea sa zica...
-Mama, inceteaza! Nu ma simt bine. Te rog frumos. Nu o sa creada nimeni nimic. E medicul lui, o sa-i explice.
-Sa te culci tu pe urechea aia...
-Gata, Cécile ! a strigat in cele din urma matusa Hélène. O iubeam pentru ca stia cand sa intervina. Hai sa iesim mai bine. Mai ai o fiica. Mai bine ai grija de Danielle, in timp ce Arienne se odihneste.
M-a sarutat parinteste pe frunte si mi-a facut cu ochiul, soptindu-mi :
-Ma ocup eu de ea. Tu ai grija sa te odihnesti.
Am dat din cap aprobator. Claire ma privea cu parere de rau asa ca i-am zambit. Voiam sa stie ca o sa fiu bine. Danielle nici macar nu era acolo. Am oftat in fata neputintei mele.
-Stapana, beti ceaiul asta.
Mhh, menta. Imi placea acel iz. Am baut tot, dar inca ma durea capul si imi simteam ochii greoi.
-Léa ?
-Da, stapana.
-Poti sa pleci. Ma descurc.
-Dar madame Cécile mi-a poruncit sa stau aici.
-A cui camerista si confidenta esti tu ? A mea sau a mamei mele ?
Facuse o pauza.
-A dumnevoastra...
-Atunci, du-te ! Sunt sigura ca gasesti altceva de facut.
In momentul in care a plecat, m-am ridicat din pat, dar am ametit din nou. Am simtit un brat puternic in jurul meu.
-Nu o sa fiu de fiecare data sa te prind, cand faci cate o imprudenta.
Stiam deja cine era, dupa felul in care mi se adresase.
-Poate nici nu-mi doresc asta. Am spus nervoasa. De ce avea impresia ca am nevoie de el ?
Incepuse sa rada. Chiar asa amuzanta eram in acea zi ?
-Vi se pare hilar ? Pe zi, cand ne-am intalnit prima oara am crezut ca o sa dati ordin sa fiu omorata pentru ca am indraznit sa va raspund, iar acum radeti. Ce sa inteleg din asta ?
-Arienne, cand suntem numai noi doi poti vorbi cu mine cum vrei. Imi poti spune chiar Louis, dar in fata servitorilor mei nu incerca sa-mi subminezi autoritatea. E ceva ce nu pot trece cu vederea.
Mda, in fond era barbat. La ce ma puteam astepta ? Incepusem sa tremur, caci ma tinea strans, lipita de el. Probabil inca nu realizasem ce efect avea asupra mea.
-Cred ca ma descurc, am spus sugestiv. Mi-a dat drumul si am iesit pe terasa. Din pacate picioarele mele cu siguranta nu tineau cu mine. Mi se facuse din nou rau, dar m-a prins, ridicandu-ma in brate. Eram prea slabita ca sa protestez si imi placea sa fiu aproape de el. Poate daca nu avea acele vesminte i-as fi putut asculta inima cum bate.Ma simteam asa relaxata la gatul lui. M-a pus pe pat, dar uitasem sa-i dau drumul sau potea nu voiam. Nu mi-a reprosat nimic asa ca s-a asezat langa mine. Miliarde de fiori imi strabateau intreg corpul. Nu mai intelegeam nimic. De cand incepusem sa simt asta. Mi-a luat palmele in mainile lui. Pareau asa reci pe langa ale mele. Se comporta atat de delicat, incat ma facea sa ma indragostesc de acele atingeri fine.
-Arienne, arzi. Stai aici, ma duc dupa doctor !
Am deschis ochii usor si l-am prins de mana.
-Te rog, nu pleca. Vreau doar sa dorm...
M-a privit timp de cateva secunde. Dupa care s-a asezat din nou langa mine.Si-a desfacut vesta incomoda, dupa care m-am ghemuit in bratele lui.
Stateam la pieptul Regelui Italiei. Oricare fata de la petrecerea de jos si-ar fi dorit asta. Dar inca nu intelegeam un lucru : de ce prefera sa stea cu mine, in loc sa se bucure de tot ceea ce il astepta jos ?
Incepusem sa respir mai regulat, atipind. Ma simteam atat de bine acolo...si nu stiam daca era efectul ceaiului sau efectul lui.